Slide

Grupul psaltic Macarie Ieromonahul s-a format în februarie 2005 bazele sale fiind puse de aceiaşi membrii care au înfiinţat şi grupul “Makarios” în vara anului 2001. Numele vechiului grup provine de la termenul grecesc “makarios” care se traduce prin “fericit”; Într-adevăr este o mare fericire a cânta cuvinte sfinte spre lauda lui Dumnezeu. In prezent Grupul are in componenta sa patru membri, care duc mai departe traditia cantarii bizantine. Acest nume a reprezentat grupul, care în perioada 2001-2005 a abordat un repertoriu bizantin, adică adevărata cântare bisericească care a răsunat în cadrul slujbelor Bisericii din primele veacuri.

Noua denumire a grupului a fost aleasă după numele înnoitorului muzicii psaltice româneşti şi anume Ieromonahul Macarie Protopsaltul (1770-1836). Grupul psaltic “Macarie Ieromonahul” îşi propune să laude în cântare Sfânta Treime, pe Maica Domnului, pe sfinţi şi să facă fericiţi pe cei care îi ascultă.

Maxemiuc Daniel

Anul nasterii 1984, Suceava

Absolvent al Seminarului Teologic “Mitropolit Dosoftei”, din Suceava si al Facultatii de Teologie, sectia Pedagogie muzicala, din cadrul Universitatii Ovidius, Constanta. Fondatorul si dirijorul grupului psaltic „Makarios” in 2001, care, in 2005 devine Grupul Psaltic Macarie Ieromonahul.

Maxemiuc Gabriel

Anul nasterii 1988, Suceava

Absolvent al Seminarului Teologic “Mitropolit Dosoftei”, din Suceava si al Facultatii de Drept si Administratie publica, din cadrul Universitatii Spiru Haret, Bucuresti.

Maxemiuc Sergiu

Anul nasterii 1990, Suceava

Absolvent al Seminarului Teologic “Mitropolit Dosoftei”, din Suceava si al Facultatii de Teologie, sectia Arta Sacra, din cadrul Universitatii Ovidius, Constanta.

Maxemiuc Mihai

Maxemiuc Mihai

Anul nasterii 1999, Suceava

Absolvent al Seminarului Teologic “Mitropolit Dosoftei”, din Suceava.